Reguli generale de respectat in activitatea de transport

0 Shares
0
0
0

Transportatorii au ajuns astazi o categorie importanta a antreprenorilor, din ce in ce mai vizibila, odata cu noile reglementari in domeniu si cu schimbarile legislative propuse de guverne.

Peste tot in lume, vedem ca transportatorii reprezinta o voce puternica in societate, un protest al acestora sau intreruperea activitatii chiar si pentru cateva ore avand repercusiuni dintre cele mai serioase asupra comunitatilor.

Din acest motiv, putem spune ca transportul de marfa prin camioane si nu numai, in special cel international, reprezinta nu doar o simpla afacere, ci si un serviciu aproape indispensabil in viata de zi cu zi a unei comunitati.

Dincolo de aceasta insa, transportul de marfuri reprezinta si o suma de norme stricte pe care trebuie sa le respecti, incepand de la obtinerea licentei si pana la regimul drumurilor nationale si internationale pe care le strabati.

Obtinerea licentei de transport

Obtinerea licentei pentru transport de marfuri este acordata de Autoritatea Rutiera Romana, singura autoritate autorizata in Romania pentru eliberarea acestui document.

In primul rand, trebuie sa ne hotaram daca transportul rutier se efectueaza in regim propriu sau contra cost, sub forma unor servicii, in functie de care si costurile pentru obtinerea acestui document difera.

In conformitate cu ordinul emis de Ministerul Transporturilor din tara noastra, licenta sau autorizatia de transport se elibereaza in urma prezentarii unor acte absolut necesare, precum: fisa profesionala de conducator auto, cerere pentru eliberarea licentei de transport in regim propriu sau contra cost sau, dupa caz, cerere pentru eliberarea licentei de transport international.

Nu in ultimul rand, trebuie completate cereri pentru eliberarea documentelor de control in cazul transportului de marfuri sau de persoane, atat pe teritoriul national, cat si pe cel al statelor UE.

Masa maxima autorizata

Dincolo de autorizatii, ca transportator, trebuie sa respecti legislatia din fiecare tara si reglementarile impuse pe fiecare drum national sau autostrada in ceea ce priveste greutatea maxima admisa.

Trebuie spus ca depasirea acestei greutati reprezinta unul dintre principalii factori de aplicare a amenzilor pentru transportatorii rutieri, santiunile in acest caz fiind destul de aspre.

Efectele depasirii masei maxime admise, dincolo de aspectul pecuniar, tin si de deteriorarea infrastructurii rutiere, unde administratorii drumurilor impune deseori restrictii de tonaj pe anumite sectoare, tocmai din motivul protejarii acestora.

De obicei, resrictiile de tonaj se impun in cazul unor deteriorari aparute la calea de rulare a carosabilului, a unor lucrari sau din cauza variatiilor de temperatura.

Alteori, restrictiile sunt impuse in cazul circulatiei pe poduri sau alte sectoare de drum care nu suporta o incarcatura mai mare decat cea suportata de normele proprii de siguranta.

0 Shares
You May Also Like