Piazza San Marco- Venetia,Italia

Piazza San Marco este singura piata adevarata din Venetia . Piata San Marco a fost scena unora din cele mai importante activitati religioase si politice ale Serenissimei (Regina), precum si centrul venetian al vietii sociale, timp de aproape un mileniu.

La inceput, Piata a fost limitata la curtea din fata a Basilicii, din cauza existentei unui canal, „Rio Batario”, care diviza Piata in doua. Partea din Piata de acum, marginita de Procuratie, a fost odata gradina de legume a manastirii Sf.Zaccaria, cu biserica Sf.Geminiano in mijloc. Actuala forma a Pietei a fost stabilita in sec. al XII-lea, pentru intalnirea dintre Papa Alexander III si imparatului Barbarossa, prin umplerea canalului Rio Batario si a docului.

O noua Piata mai mica a fost construita cu coloanele lui Sf.Marco si Sf.Todaro, sfintii protectori ai orasului, ce vegheaza asupra golfuletului Sf.Marco. Modificarea Pietei a fost terminat pe parcursul unui secol, pentru a fi adaptata la puterea si bogatia crescanda a Venetiei. Forma actuala a Pietei, reflecta lucrarile mai multor arhitecti celebri cum ar fi Sansovino, Longhena, Scamozzi, Rizzo si Tirani.

Primul patron spiritual al Venetiei a fost Sf.Teodoro. In 828, Sf.Marc Evanghelistul i-a luat locul, cand doi negustori i-au furat ramasitele pamantesti din Alexandria (Egipt).

Sf.Marc ramane in locul unde a fost ingropat initial, intr-o capela din Palatul Dogilor, iar mai tarziu, a fost ridicata o biserica, pe locul in care se odihneste pe vecie. Mai tarziu, biserica a suferit stricaciuni de la un incendiu si a fost modificata de mai multe ori, pentru a arata prosperitatea Venetiei. Aceasta biserica simpla a devenit Basilica San Marco.

Modificarile la Basilica au continuat de-a lungul unui intreg secol, prin urmare, rezultatele constructiei expun un amestec de stiluri diferite. Basilica Sf.Marc este de asemenea bine cunoscuta pentru Pala d’Oro, una dintre cele mai bogate si pretioase porti de altar din lume. Este acoperita cu peste 3000 de pietre pretioase si icoane de email incrustate in aur.

Originea statuilor celor patru cai de bronz nu este bine cunoscuta, dar se crede ca a venit de la Costantinople. Capetele le-au fost separate de corpuri pentru a fi mai usor de transportat. Dupa ce au ajuns in Venetia, taieturile dintre gat si cap au fost ascunse cu coliere de metal. Statuile au fost turnate in cupru aproape pur, mai greu de topit, dar mai usor de aurit. In 1797, dupa ce Napoleon Bonaparte a declarat oficial sfarsitul Republicii Venetiene, a vandut teritoriile venetiene catre Viena, dar inainte de a parasi orasul, l-a pradat, luand cu el tot ce putea duce, inclusiv cei patru cai de bronz. Acestia au fost returnati de catre guvernul francez numai dupa 1815.

Palazzo Ducale (Palatul Dogilor) are forma sa actuala, dupa schimbarea radicala de pe parcursul sec. al XIV-lea si al XVI-lea. A fost resedinta Dogilor si, in acelasi timp, locasul mai multor institutii politice si sociale. Primul etaj a fost ocupat de catre institutiile mai putin importante, cum ar fi Avogaria sau birourile de avocati, unde avea loc procesele; Cancelaria; Cenzori si Provveditori (Politia Navala), care superviza intretinerea si echiparea navelor; Camera Marelui Consiliu, cea mai mare camera a palatului, camera de vot, in care se intalnea comisia pentru a alege Dogele.

Apartamente Dogelui sunt situate la etajul al doilea. Sala Colegiului, unde ambasadorii straini erau primiti, precum si camerele folosite de serviciul de securitate, cum ar fi Consiliul celor Zece, sunt situate la etajul trei. Camera Busolei este o camera mica, cu o cutie in care cetatenii isi puteau depune reclamatiile scrise, impotriva altor cetateni. Sala celor Trei Capi (Sefi) a fost utilizata de trei membri ai Consiliului celor Zece, care ramaneau acolo numai pentru o luna. Camera Inchizitorul Statului era folosita pentru a interoga prizonieri.

In 1585, ambasadorul venetian la Instambul a spus Senatului ca turcii obisnuiau sa bea o bautura fierbinte neagra, facuta dintr-a seminta numita Kahave si ca oamenii aveau dificultati sa adoarma dupa aceasta bautura.

Aceasta seminta a fost adusa la Venetia, in 1638 a fost plantata, prajita si vanduta la un pret foarte scump de un magazin special de cafea, care era situat direct sub Procuratie. Intr-un timp scurt, magazine caffe s-au deschis peste tot in oras si, pana la sfarsitul secolului urmator, existau 24 astfel de caffe, numai in Piata Sf.Marc.

Venetieni au fost, de asemenea, foarte cunoscuti pentru dragostea lor pentru femeile frumoase, iar aventurile amoroase erau frecvente si notorii. Giacomo Casanova a devenit unul dintre cei mai legendari cuceritori de inimi de origine venetiana. Multe din aceste aventuri amoroase incepeau in cafenele din Piata Sf.Marc, astfel ca in 1767, guvernul a interzis femeilor sa frecventeze cafenelele. Cu toate acestea, Casanova nu a putut rezista farmecului femeilor, care rataceau prin Piata si pe langa Procuratie. El a fost inchis in inchisoarea „Piombi”, de catre anchetatorii de stat, din cauza obiceiurile sale lascive si anti-religioase. Casanova a incercat sa evadeze de doua ori. Cea de-a doua incercare a reusit si inainte de a lua gondola pentru a iesi din oras, nu a putut rezista la o ultima plimbare prin Procuratie, unde si-a luat la revedere de la prieteni si a savurat o ultima ceasca de cafea in Piata San Marco. Casanova a ajuns la Paris, unde a locuit timp de 20 de ani, inainte, sa fi fost amnistiat si sa i se fi permis sa se intoarca la Venetia lui iubita.

Cele mai populare costume (bautta) erau compuse dintr-o gluga de matase neagra, o pelerina de dantela, o mantie voluminoasa (tabarro), si o palarie in trei colturi si o masca alba, ce acoperea complet fata purtatorului. Acest lucru permitea petrecaretilor sa se plimbe incognito prin oras. Le era utile pentru a merge la casinouri, locurile unde puteau juca jocuri de noroc. Semnificatia si amploarea Carnavalului de la Venetia a scazut treptat in decada anilor 1930, cand Mussolini a interzis sarbatorirea carnavalului. Abia in 1979, un grup de venetieni si iubitori ai Venetiei au hotarat sa reinvie traditia. Din 1980, sarbatoarea Carnavalului de la Venetia castiga popularitate.

Oameni din intreaga lume vin ca sa participe la balurile mascate publice sau private si petrecaretii de toate varstele invadeza Campi, unde muzica si dansul continua aproape zi si noapte. Spectacole de teatru si o serie de jocuri vechi sunt organizate pentru distractia Venetienilor si vizitatorilor deopotriva. Se-apropie februarie, iar Venetia e, ca de fiecare data in ultima mie de ani, asaltata de masti. Fiecare „sestriere” (cartier) va fi invadat de aerul misterios al mastilor. Masti reprezentand personaje din Commedia delle Arte, masti sinistre, colorate, stralucitoare, masti cu pene sau nu, costume de epoca, muzica de viori, o sala imensa de bal, ascunsa intr-un palat pe malul Grande Canal, focuri de artificii pe apa.