Muntele Athos-Grecia-locul interzis femeilor!

La inceput s-au construit aici chilii individuale si mici schituri. Manastirea Marea Lavra a fost intemeiata in anul 963.

Prin secolul. al X-lea, viata monahala ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi se retrag la manastirile aghiorite si intra in randurile monahilor. Lor le urmeaza împarati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea placerilor, traind in singuratatea Muntelui Sfant.

Faima despre sfintenia vietii in Sf. Munte s-a raspandit in toata lumea. Principii tuturor popoarelor ortodoxe – iberi, rusi, sarbi, bulgari si mai ales romani – daruiesc averi considerabile pentru zidirea si impodobirea manastirilor din Sf. Munte.

Ei traiesc doar pentru a se uni cu Isus Hristos. Enclava lor – mare cu valuri, paduri de castan nepatrunse, silueta de 2.033 de metri a Muntelui Athos inzapezit – este insasi esenta izolarii. Adapostiti de una dintre cele 20 de manastiri, 12 schituri sau sute de chilii, calugarii sunt separati chiar si unii de altii, rezervandu-si majoritatea timpului pentru rugaciune si singuratate.

Cu barbile lor mari si vesmintele negre – simbolizand renuntarea la lume –, calugarii par sa alcatuiasca o fresca bizantina, o fratie atemporala bazata pe ritual, simplitate extrema si rugaciune continua, dar si pe imperfectiune. Exista constiinta faptului, asa cum spune un calugar batran, ca „pana si pe Muntele Athos suntem niste oameni care pasesc zi de zi pe muchie de cutit“. Sunt numai barbati.

Calugarul rupe legatura cu mama lui, dar castiga o alta: Sfanta Fecioara Maria (care, dupa cum spune legenda, a fost abatuta din drum in timp ce naviga spre Cipru, a debarcat pe Muntele Athos si i-a binecuvantat pe locuitorii sai pagani, care apoi s-au convertit). El isi creeaza o legatura stransa cu staretul manastirii lui sau cu calugarul mai batran din chilie, care ii devine duhovnic si, cum spune unul dintre calugari, „ma ajuta sa-mi gasesc relatia personala cu Hristos.“

Pensionarea sau moartea mentorului poate fi extrem de difi cila pentru calugarii mai tineri. La fel, decizia unui tanar de a se intoarce in lume poate fi si ea dureroasa. „Anul trecut a plecat unul – isi aminteste un calugar batran. Nu mi-a cerut parerea – adauga el, cu o voce care trada o suferinta parinteasca –, asa ca mai bine ca a plecat.“

De atunci, pe masura ce civilizatia s-a dezvoltat, motivele pentru distantarea de societate prin viata monastica s-au inmultit. De fapt, cele doua razboaie mondiale si comunismul au redus populatia monahala la 1.145 in 1971, insa in ultimele decenii a aparut o renastere.

Un aflux constant de tineri – adesea cu diplome de facultate, multi din fostul bloc sovietic – a sporit spectaculos populatia de pe Muntele Athos la aproape 2.000 de calugari si novici, in timp ce aderarea Greciei la Uniunea Europeana in 1981 a facut peninsula eligibila pentru fondurile de conservare ale UE.

Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km o latime ce variaza intre 8-12 km , ria totala fiind de 360 Km patrati. Muntele Athos, sau Athon, dupa niste vechi traditiuni întunecate ar veni de la Athos, un supranume ce da zeului Joe (Jupiter) care avea un templu pe unul din vârfurile Muntelui.

Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca marime, înaltime si arta.

In zilele senine, Idolul se vedea de la Constantinopol si era adorat cu însufletire. In timpurile vechi Athosul era tot atât de renumit ca si Olimpul, faimosul munte, pe înaltimea caruia salasluiau zeii mitologiei antice.

De la poalele Athosului si pâna la cele ale Olimpului se întinde ca o pânza albastra, frumoasa mare Egee, semanata cu o multime de insule, a caror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de salas zeilor din Olimp.

O legenda spune, ca vreme îndelungata a petrecut aici si Junona.

Muntele Athos, pe atunci era locuit de pagâni. Deasupra lui se aflau 5 cetati: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetati ca si cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeitatilor de pe munte, si în special lui Apolon cel de pe vârful Athonului.

Lumea dornica sa cunoasca viitorul venea de prin toate partile, spre a-l consulta si toti primeau de la dânsul raspunsuri potrivite, dar fireste mincinoase, ca toate raspunsurile oracolelor .

Se stie ca, dupa înaltarea Mântuitorului la cer si pogorârea Sf. Duh asupra celor 12 Apostoli, printre care erau si sfintele femei mironosite, în frunte cu Sf. Fecioara Maria, urmând poruncii Mântuitorului: Mergând învatati toate neamurile… si propovaduiti evanghelia la toata zidirea”, Sf. apostoli au tras la sorti, care încotro sa mearga la propovaduire.

In chipul acesta, s-au orânduit toti, fiecare în câte o parte a lumii. Cât despre Maica Domnului, singur Dumnezeu, dupa a Sa pronie, i-a rânduit mai înainte soarta, trimitând pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit, ca sa mearga la muntele Athos, unde sunt cele mai multe Temple pagâne.

Aceasta s-a îndeplinit întocmai, în urmatoarele împrejurari: In insula Cipru, fusese rânduit episcop, Lazar, cel înviat a 4-a zi din morti; hirotonit de catre apostolul Varnava, ucenicul Sf. Ap. Pavel.

Dupa un timp, oarecare, Lazar a fost cuprins de un dor nespus, de a mai vedea, odata înainte de a-si da obstescul sfârsit pe prea Sf. Fecioara; dar stiind bine, ca el nu se mai putea duce la Ierusalim, din cauza jidovilor, carel urmareau, ca sa-l ucida a scris o epistola Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multa staruinta si cu adânca smerenie, ca sa vina ea la Cipru, spre a-I împartasi blagoslovirea Fiului si Dumnezeului.

Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasa, a raspuns Sf. Lazar, ca-i va îndeplini dorinta, numai sa-i trimita o corabie în portul Iaffa, ca sa o ia. Primind acest raspuns, Sf. Lazar s-a umplut de o bucurie nespusa si a trimis îndata corabia la port. Maica Domnului o astepta. S-a suit în corabie, însotita fiind de apostolul Ioan feciorelnicul -în grija caruia o lasase Mântuitorul – si de alti doi apostoli si s-au îndreptat cu corabia, spre insula Cipru.

Vântul însa fiind împotriva, – dupa dumnezeiasca rânduiala de sus – se pomeneste dupa câtava vreme de calatorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în dreptul Mânastirii Ivirilor de azi.

Când s-a apropiat corabia de tarm, s-a întâmplat o minune! Toti idolii din munte au cazut cu fetele la pamânt, sfarâmându-se în mii de bucati; iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului racnind groaznic, fara orânduiala, ca niciodata, a strigat; Iesiti noroadelor barbati si femei, tineri si batrâni si alergati în graba, la limanul lui Climent, ca sa întâmpinati pe Maica Marelui Imparat si adevaratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Si zicând aceste cuvinte, îndata idolul a cazut de pe vârful muntelui, împreuna cu diavolul care locuia într-nsul, sfarâmând coama întreaga a muntelui si prabusindu-se în adâncurile marii.

Norodul, auzind aceasta, s-a înspaimântat foarte si adunându-se la un loc cu mic cu mare s-au pogorât în graba la limanul lui Climent, unde au întâmpinat pe prea Sf. Nascatoare de Dumnezeu si Sf. apostoli care era cu dânsa. Fiind ea pe bordul corabiei, i-au adus cuviincioasa cinstire si cazând i s-au închinat, zicând; O prea sfânta stapâna, Maica pururea fecioara! Spune-ne luminat cum ai nascut pe cel neîncaput?

Cum ai hranit cu lapte din sânul Tu pe cel ce hraneste toata faptuirea si cum ai tinut în Sf. Tale brate pe cel ce tine în brate toata zidirea? ” Atunci Maica Domnului, cea cu dar daruita, deschizând gura a dezvaluit norodului aceluia înselat de idoli toate tainele Fiului Sau, învatându-i sa creada si sa se boteze în numele Lui.

Si asa a crezut tot norodul si s-a botezat de la mic la mare, aducând multumire Maicii Prea Curate.

Maica Domnului le-a mai spus urmatoarele cuvinte: O fii luminati, ascultati. Acest loc a fost sortit mie de catre Fiul si Dumnezeul meu. Voi însa, nu veti mai ramâne mult aici, pentru ca pe muntele acesta voi trimite barbati din toata lumea, ca sa vietuiasca în curatie, dupa chipul îngerilor.

Dupa aceasta, maica cea prea curata s-a suit în corabie, împreuna cu cei doi ucenici care o însoteau, si dând ultimele povete norodului, binecuvântându-l, a plecat spre insula Cipru.

Sf. Lazar, dupa multa asteptare, zarind corabia apropiindu-se, mult s-a înveselit, varsând lacrimi de bucurie. Si sosind corabia, Maica Domnului a povestit Sf. Lazar cum a fost rânduita sa mearga la muntele Athos, unde a adus pe tot norodul la credinta cea adevarata.

Sf. Lazar s-a bucurat mult, si luând blagostovenia cea mult dorita, corabia cu Maica Domnului s-a îndepartat de la tarm, pornind spre Iaffa si apoi spre Ierusalim. Nu se stie sigur când au venit primii monahi pe muntele Athos. Se banuieste însa ca ar fi venit chiar din timpul Sf. Apostol si Evanghelist Ioan (101 dupa Hr.), care însotise pe Sf. Fecioara în calatoria Sa spre Athos.

Aceasta versiune voieste sa ne spuna ca, chiar din timpurile vechi ale erei crestine, au debarcat aici sihastri din Asia mica, poate si din Efes, patria Sf. Evanghelist Ioan, unde viata singuratica, contemplativa, începuse a se manifesta de timpuriu.

Desigur însa, ca viata calugareasca de aici a luat fiinta mai întâi sub forma de sihastrii si de schituri. Pe vremea împaratului Teodosie I (+395) si a sotiei sale Pulheria, existau câteva Mânastiri, care însa au fost pustiite de barbarii navalitori. Catre sfârsitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Athonitul, din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat în vis, a gasit muntele pustiu. De aceea a trebuit sa-si caute adapost într-o pestera întunecoasa plina de târâtoare otravitoare, pe care numai cu rugaciunea le-a alungat. Hrana sa, la început, a fost din ierburi care cresteau în preajma pesterii, iar mai în urma s-a învrednicit de hrana cereasca pe care i-o aducea îngerul Slavei, o data la patruzeci de zile.

In a doua jumatate a sec. IX (867) vine si se aseaza la Athos, pustnicul Ioan Colibasul vestit prin sfintenia vietii sale. Pilda lui fu urmata de altii, asa ca în scurt timp înaltimile muntelui au fost populate cu sihastrii si monahii, râvnitori dupa viata îngereasca, post si rugaciune de zi si de noapte, în linistea profunda a muntelui.

Vasile Macedon, împaratul bizantului (867-886) ascultând rugamintea sihastrului Ioan Colibasul, îi darui lui si urmasilor sai acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sf. MUNTE. Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întari si împaratul Leon Inteleptul. Pe lânga sihastrii, mai venira apoi si chinovitii, care începura sa zideasca mânastiri.

Ca organizator al Sf. munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreuna cu alti râvnitori de viata monahiceasca întemeie marea mânastire Lavra, pe la anul 963.

Pentru viata sa, plina de evlavie si cuviosie, Atanasie, ca si Petru Athonitul, este trecut în rândul Sfintilor.

Prin secolul. al X-lea, viata monahala ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi se retrag la mânastirile Aghiorite si intra în rândurile monahilor. Lor le urmeaza împarati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfatarilor, traind în singuratatea muntelui sfânt, si ducând cu dânsii averi si odoare scumpe.

Faima despre sfintenia vietii în Sf. Munte, s-a raspândit în toata lumea. Principii tutoror popoarelor ortodoxe: Iberi, Rusi, Sârbi, Bulgari si mai ales Românii, daruiesc averi considerabile pentru zidirea si împodobirea mânastirilor din Sf. Munte.

0 chestie care merita sa fie cercetata este si interzicerea intrarii femeilor, sau femelelor în genere, în Sf. Munte. Dupa o veche traditie, pastrata prin viu grai, se povesteste ca, Plagudia, sotia împâratului Teodosie cel mare trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a abatut si pe la muntele Athos spre a vedea mânastirea Vatoped zidita de catre sotul sau.

Primita în port de catre monahii a mers pâna în tinda Bisericii, unde este pâna astazi Icoana Maicii Domnului numita vie. Aici auzi o voce tunatoare: Opreste-te si întoarce-te înapoi caci eu sunt împarateasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit sa tulburi linistea supusilor mei ? Sa stiti ca de azi înainte, nici o femeie nu va mai calca pamântul sfânt al acestui munte”.

Auzind aceste cuvinte, împarateasa Plagudia cazuta cu fata la pamânt, pocaindu-se de îndrazneala ce a avut, darui mânastirii odoare scumpe dupa care a plecat la Constantinopol.

De atunci si pâna azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sf. munte Athos.

Prin sec, XI-lea, Athosul îsi pierde caracterul de asezamânt împaratesc, curat Bizantin. Atunci Rusii întemeiaza aici mânanstirea lor Sf. Pantelimon, numita Rusicu, cu slujba ruseasca de pe carti Slavonesti, pomenite înca pe la 1143.

In curând se înfiinteaza si mânastirea Sârbeasca Chilandarul, o frumoasa mânastire bulgareasca si un frumos schit românesc: Prodromul.

In timpul imperiului Latin, întemeiat de cruciati în anul 1204, monahii Sf. munte Athos au înscris cea mai glorioasa pagina a istoriei lor, luptând si marturisind, în ciuda tuturor prigoanelor catolice, credinta drept maritoare de rasarit. Martiriul, mucenicia si moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe.

De atunci si pâna azi, Sf. munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni si centrul prin excelenta al monahismului ortodox.