In Japonia, dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, noua constitutie avea reglementari cu privire la detinerea armelor de foc de catre populatia civila in urma tratatului de armistitiu impus de Statele Unite.
Regulamentele au facut imposibila detinerea armelor de foc in casa, chiar si ca parte a unei colectii. Armele neutralizate, desi scumpe, au fost, de asemenea, interzise. Cu toate acestea, a existat o cerere sustinuta din partea colectionarilor, gata sa achizitioneze replici din plastic.
La sfarsitul anilor 1960, datorita firmei Maruzen, care a fost un pionier in domeniu, au aparut replici de arme turnate in plastic total inert, pentru utilizarea colectiei. Uneori aceste replici erau realizate din rasina si metal cu piese functionale la fel ca cele reale. Dar, pentru a se conforma legii, aceste replici de arme nu puteau, desigur, sa traga munitii adevarate.
Primele replici functionale
La mijlocul anilor ’70 si respectand legile japoneze care fac imposibila transformarea unui obiect intr-o arma de foc, tehnicienii si inginerii precum Tanio Kobayashi au inceput sa transforme si sa fabrice arme functionale de replica care ar putea trage. Apoi au facut alegerea aerului comprimat si a bilelor de 6 mm pentru a eluda legea si a face aceste prime replici perfect legale.
Prima replica functionala comercializata a fost pusca de asalt a Manufacture de Saint Étienne. Avand in vedere entuziasmul anumitor colectionari pentru aceste „lansatoare de arme replica”, reproducand in mod identic aspectul si mecanismele armelor reale si proiectand bile aproape nedureroase, apar treptat jocuri care se opun a doua sau mai multe echipe. Jocuri sau Wargame. Replicile iau apoi numele de arme airsoft, dand astfel numele unei noi discipline: airsoft.
Problemele replicilor cu gaze
La inceputurile lor, armele aerosoft erau lansatoare restrictive din punct de vedere tehnic datorita dimensiunii buteliilor de aer comprimat. Purtate ca rucsac, au fost unul dintre primele obstacole in calea realismului si a libertatii jucatorului, dar in schimb au oferit o autonomie semnificativa.
Ulterior, sticlele compacte de tip aerosol au fost folosite pentru a umple direct incarcatoarele de replica cu gaz (cum ar fi o bricheta), dar acest sistem era exigent deoarece nu oferea o autonomie de joc foarte lunga: era intr-adevar necesar transportul pe unul sau mai multe butelii de gaz sau capsule de CO2 zgomotoase. Abia la sosirea primelor replici electrice, la fel de usor de utilizat ca o arma reala, s-a putut vedea airsoftul dezvoltandu-se.
Sosirea replicilor electrice
Din 1986, Tokyo Marui, o companie japoneza specializata atunci in modelarea low-end, s-a lansat in sectorul airsoft producand replici ale asa-numitelor arme resort.
Aerul comprimat este apoi alimentat de un piston impins de un arc, dar abia in 1991 s-a nascut un sistem de angrenaje actionat de un motor electric intr-o „cutie de viteze”, acestea au fost primele AEG. Usurinta de utilizare si intretinere a acestui tip de replica este de asa naturala incat la inceputul anilor ’90 a devenit principalul factor declansator al succesului activitatii airsoft.
Toate tehnologiile dezvoltate de Tokyo Marui sunt astazi baza gamelor AEG ale altor producatori, iar inovatia in acest domeniu ramane in continuare in mare parte de nationalitate japoneza.
