M-am gândit azi dimineață, așa, pe nepusă masă: ce faci când te trezești într-o zi obișnuită, poate plictisitoare, în care te aștepți maxim la o ceartă de la mama pentru telefon, și deodată… totul se schimbă?
Cazi într-o groapă ciudată, afli că ești reîncarnarea unui rege dintr-o altă dimensiune (da, ai citit bine, altă dimensiune), și gata, trebuie să salvezi lumea. Sau mai bine zis, lumile.
Și între toate astea, păi… tot trebuie să ajungi acasă la timp, că altfel ți-o iei de la părinți. Sună puțin bizar, nu? Păi exact asta pățește Mihai, un puști de 13 ani care nu cerea decât să stea liniștit cu prietenii lui, în povestea „Drumul spre o altă dimensiune” de Bradu Mihai Dan.
Când responsabilitățile te lovesc din senin
Stai puțin să te gândești la ce înseamnă să ai 13 ani. Ai temele alea interminabile, examene care te stresează mai mult decât ar trebui, prieteni cu care încerci să te înțelegi, primele crushing-uri.
Destul de mult, nu? Acum bagă peste tot asta și salvarea a două lumi de la distrugere totală.
Sună ca o exagerare cosmică, dar fix asta i se întâmplă lui Mihai. Universul parcă vrea să vadă cât rezistă un puști normal înainte să cedeze.
La început, Mihai e exact ce te-ai aștepta. Un copil obișnuit care se duce cu prietenii în locul lor secret, o fabrică abandonată, se joacă pe telefon, râde de prostii, se uită din când în când la ceas să vadă dacă mai are timp până trebuie să fugă acasă. Nimic extraordinar. Nu e tocilarul clasei, dar nici rebelul cartierului. E undeva la mijloc, cum suntem majoritatea când avem vârsta aia și habar n-avem cine o să fim peste zece ani.
Apoi, într-o clipă, bam. O groapă ciudată dintr-o fabrică abandonată îi schimbă total viața. Nu mai poate fi doar copil care se joacă și are grijă doar de notele de la școală. Trebuie să fie erou, să ia decizii importante, să salveze oameni.
Și parcă îl aud pe Mihai cum încearcă să se concentreze pe monștrii ăia de feline în timp ce în cap îi răsună vocea mamei: „Dar tu de ce stai așa mult afară? Vino acasă!”. E comic și tragic în același timp.
Un univers care te face să înțelegi mai bine propria ta adolescență
Uite ce mi-a plăcut cel mai tare la cartea asta: nu simplifica lucrurile. Nu îți dă o lume în alb și negru unde eroii sunt doar buni și răii doar răi. Totul e mai complex, ca în viața reală, de fapt. Ai feline care par oameni normali până se enervează și gata, se transformă complet.
Ai regi care acum sunt doar niște adolescenți obișnuiți care nu știu nimic despre trecutul lor. Și undeva, ascunse prin lume, sunt armele astea legendare care pot fie să salveze tot, fie să distrugă tot. Depinde cine pune mâna pe ele.
Și prietenii lui Mihai, păi… sunt geniali tocmai pentru că sunt atât de normali. Albert, de exemplu, e ăla destept din clasă, ia numai zece, dar face atâtea boacăne încât îl detestă toți profesorii.
Părinții celorlalți copii probabil pun ochii la cerul gurii când aud de el. Călin e genul de tip care știe să vorbească cu oamenii, știe cum să îi convingă, are farmec. Normal că avea cei mai mulți followers pe Instagram din toată clasa.
Florin e înalt cât un bloc, solid, mușchi, dar plânge la orice. E sensibil, știi? Și Heather, proaspăt venită din Irlanda, cu un caracter care te face să te faci mic când se supără pe tine.
Sunt un grup de copii absolut normali, cu drama lor obișnuită de adolescenți, și deodată sunt băgați într-o aventură care îi depășește complet. Și asta e frumos la poveste. Nu scapă de realitate niciodată. Mihai trebuie să mintă acasă constant ca să poată ieși afară.
Vine cu scuze creative despre unde a fost, ce făcea, de unde i-a apărut șapca aia ciudată. Mama lui habar n-are că fiul ei salvează lumea. Ea vede doar un copil care nu mai vine acasă la timp și se îngrijorează. Normal că se îngrijorează.
Și Mihai, deși e erou și luptă cu monștri, e încă copil care nu vrea să o dezamăgească pe mama lui. Asta mă duce cu gândul că uneori cel mai greu duș rece nu e o luptă cu o armată de feline, ci privirea mamei când îți spune că e dezamăgită de tine.
Când destinul bate la ușă și nu îi dai voie să intre, dar el tot intră
Una dintre chestiile care m-au lovit cel mai tare când citeam cartea e cât de bine surprinde asta: ce naiba faci când destinul te alege pe tine, când tu n-ai cerut absolut nimic? Mihai nu s-a trezit dimineața spunând „Hei, vreau să fiu erou, vreau aventuri!”. N-a aplicat nicăieri, n-a cerut interviu pentru postul de salvator al lumii. A căzut pur și simplu într-o groapă dintr-o fabrică abandonată și gata, viața lui s-a întors pe dos complet.
Și m-am gândit că mulți tineri trăiesc asta, poate nu la nivel cosmic de salvat universul, dar simbolic, cu siguranță. Părinții divorțează și tu, cel mare, trebuie să fii puternic pentru frățiorul tău care e prea mic să înțeleagă ce se întâmplă. Sau familia are probleme de bani și tu renunți la tabăra de vară sau la telefon nou ca să nu mai fie o povară în plus.
Sau cineva din familie se îmbolnăvește serios și tu devii brusc mult mai matur decât ar trebui să fii la vârsta ta, pentru că așa e nevoie. Mihai devine cumva metafora pentru toți adolescenții care sunt forțați să crească mai repede decât ar vrea.
Cartea nu te lasă să uiți chestia asta nici o secundă. Mihai e obosit. E confuz. Vrea doar să se joace Fortnite cu băieții lui și să râdă de prostii, dar în schimb trebuie să găsească nu știu ce arme legendare, să lupte cu niște feline care se transformă în monștri și să își dea seama cum naiba funcționează puterile alea care i-au apărut din senin.
E un copil pus într-o situație de adult și trebuie să scoată putere de undeva din interior ca să meargă mai departe. Și mă întreb, citind, dacă aș fi putut eu să fac la fel la 13 ani. Probabil că nu.
O altă lume care arată cât de complicată e și asta de-aici
Autorul construiește un univers întreg, și nu e simplu deloc. Sunt 11 sate în dimensiunea aia paralelă: ai felinele, elfii, piticii, vrăjitorii, călugării, rinocerii, păianjenii (brr, îmi vine să mă înfior doar când mă gândesc), hermenii, zânele care nu mai există că au fost eradicate (trist), odixii care sunt ca niște samurai, și, cel mai important pentru Mihai, stariunii.
Fiecare sat are regele lui, fiecare rege are istoria lui, și toate astea se leagă cumva de prezent într-un mod care te face să îți dai seama că nimic nu e întâmplător.
Ceea ce face totul mai interesant e că nu e vorba doar de război între buni și răi. E vorba de alegeri greșite făcute cu mii de ani în urmă, de consecințe care se moștenesc din generație în generație, de reîncarnări care poartă povara trecutului fără să știe măcar de ce.
Mihai descoperă că e reîncarnarea regelui stariunilor, un popor de constructori super creativi și puternici, dar care, ce să vezi, sunt și leneși de mama focului. Și cumva asta îl definește pe Mihai perfect. E inteligent, creativ, dar ar prefera să stea în fabrică jucându-se pe telefon decât să construiască cine știe ce capodoperă.
Autorul reușește să îmbine fantasy-ul clasic cu umorul de astăzi. Mihai are gânduri de puști modern: „Oare dacă pun povestea asta pe FaceboOK, câte like-uri primesc?”, „Oare președintele știe de chestia asta?”. Aceste momente te fac să realizezi că nu e un erou distant din cărțile alea vechi de fantasy. E un copil real, cu gânduri reale, care trăiește lucruri nerealiste. Și asta îl face mult mai credibil, mult mai… apropiat.
Când inamicul cel mai de temut nu e monstrul, ci mama care te așteaptă acasă
Și acum ajungem la ironia supremă a poveștii: în timp ce Mihai salvează lumea de la distrugere, cea mai mare teamă a lui e să nu fie certat de mamă când ajunge acasă târziu. Poate sună ridicol așa, la prima vedere, dar de fapt e profund uman. Pentru că indiferent cât de mare e problema pe care o rezolvi acolo afară, teama de a-i dezamăgi pe ai tăi rămâne. Nu dispare. Ba chiar parcă devine mai intensă.
Mama lui Mihai habar n-are ce se întâmplă. Ea vede doar un copil care stă tot mai mult afară, care vine acasă obosit și plin de scuze, care minte despre unde a fost. Și normal că îl ceartă. Ce altceva să facă? E mamă. Își face griji.
Vrea să știe că fiul ei e în siguranță. Dar Mihai nu poate să îi spună adevărul. Cum ar suna? „Mamă, scuză-mă că am întârziat, dar trebuiam să mă lupt cu niște feline malefice și să recuperez o sabie legendară din alt univers.” Ar crede că s-a lovit la cap.
Mihai trăiește practic o dublă viață. Ziua e erou care salvează lumea, seara e copil certat care își cere scuze că a stat prea mult afară. Și cumva, cearta de acasă doare mai tare decât orice luptă cu monștri.
Pentru că monștrii îi poți învinge cu o sabie, cu strategii, cu ajutorul prietenilor. Dar dezamăgirea mamei tale? Aia nu dispare cu nimic. Rămâne acolo, te apasă, te face să te simți prost chiar dacă știi că ai făcut ce trebuia. E un conflict pe care mulți adolescenți îl trăiesc, poate în forme diferite, dar la fel de intens.
De ce merita să citești cartea asta
„Drumul spre o altă dimensiune” de Bradu Mihai Dan se poate achiziționa de pe Carturesti.ro și Libris.ro, și sincer, merită să îi dai o șansă. Nu doar pentru că e o carte de aventuri care te prinde bine, ci pentru că vorbește despre lucruri reale prin intermediul fantasyului.
Vorbește despre presiunea de a fi mai mult decât ești pregătit să fii, despre responsabilități care apar peste noapte, despre cum te descurci când toată lumea se bazează pe tine dar tu încă nu te cunoști pe tine însuși.
Autorul, Mihai Dan Bradu, avea doar 13 ani când a scris cartea asta. Și asta se simte în fiecare pagină, într-un mod bun. Nu în sensul că ar fi imatur, ci în sensul că povestea vine dintr-un loc autentic, dintr-o vârstă în care încă îți amintești perfect cum e să fii adolescent.
Cum e să simți că nimeni nu te înțelege cu adevărat, cum e să îți dorești să fii mai mare ca să ai mai multă libertate, dar în același timp să te temi de responsabilitățile care vin cu ea. E ceva fresh în felul în care scrie, ceva care te face să îți dai seama că da, tipul ăsta știe despre ce vorbește.
Cartea are peste 170 de pagini pline de aventură, umor, prietenie și emoție. Are personaje pe care ajungi să le îndrăgești serios, chiar și pe cele ciudate, ca Coamă de Leu, felina care e de partea bună și care conduce o dubă hippie verde cu un leu desenat pe ea.
Are lupte epice, teleportări, arme magice care se transformă în obiecte banale gen șapci și creioane. Are totul ce vrei de la o carte de fantasy bună, dar cu un twist contemporan care o face să se simtă cumva mai aproape de realitate.
Dar dincolo de toate astea, are un mesaj pe care l-am simțit puternic: uneori eroismul nu înseamnă să salvezi lumea cu o sabie în mână și discurs epic. Uneori înseamnă să mergi acasă și să îți asumi consecințele pentru alegerile pe care le-ai făcut.
Să îți ceri scuze mamei pentru că ai stat prea mult afară, chiar dacă motivul a fost salvarea universului. Să fii copil când trebuie să fii copil, chiar dacă în alte momente ești forțat să fii erou.
E un echilibru complicat pe care Mihai încearcă să îl găsească pe parcursul întregii cărți.
Mihai salvează lumea, da. Sau măcar încearcă. Dar înainte de asta, trebuie să se salveze pe el însuși. Să își dea seama cine e cu adevărat, ce vrea de la viață, ce înseamnă să fii important pentru alții fără să te pierzi pe tine în proces. Și asta e o călătorie mult mai grea, mult mai complexă decât orice luptă cu monștri sau feline malefice.
Dacă vrei o poveste care să te prindă de la prima pagină, care să te facă să râzi, să te gândești serios la lucruri și să îți amintească că e normal să te simți copleșit uneori, „Drumul spre o altă dimensiune” de Bradu Mihai Dan e alegerea perfectă. O găsești online pe Carturesti.ro sau Libris.ro și, credemă, merită fiecare minut petrecut citind-o.
E genul de carte care îți rămâne în minte după ce o termini, cu personajele ei ciudate și cu acel Mihai care încearcă doar să supraviețuiască între salvatul lumii și certurile de acasă.
Cartea face parte din colecția Cărțile Copilăriei și a fost publicată în 2024 de Editura Ecou Transilvan. Are 174 de pagini și poartă ISBN-ul 978-630-311-221-3. E catalogată ca o carte de fantasy și aventură pentru adolescenți, dar sincer, oricine își amintește cum era să fie tânăr și confuz o poate aprecia.
Mihai Dan Bradu reușește să creeze un univers fantasy captivant în romanul său de debut, aducând o perspectivă proaspătă în literatura fantasy românească pentru tineret. Cu o imaginație care pare fără limite și un stil narativ care te face să vrei să citești doar încă un capitol, autorul promite și confirmă că merită urmărit pe viitor.
