Ce presupune munca unei infirmiere?

Ce presupune munca unei infirmiere?

0 Shares
0
0
0

Cu siguranta exista o multime de doamne si domnisoare, care au avut o mica problema de sanatate si care au petrecut doua – trei zile internate intr-un spital.

Dintre aceste doamne sau domnisoare, se poate ca o mare parte sa fi ramas cu gandul la modul in care au fost tratate, si sa isi doreasca sa ajunga si ele sa lucreze in cadrul unui spital.

Ei bine, in cadrul unui spital nu se poate lucra fara pregatirea necesara, pentru ca medicii au urmat o facultate de medicina de exemplu, iar asistentele medicale au urmat o scoala post liceala in urma careia au devenit asistente medicale dupa sustinerea unor examene.

Exista o sansa totusi si pentru femeile care nu au nici o facultate de medicina absolvita, si nici o scoala postliceala de asistente, iar solutia consta intr-un curs infirmiera, astfel ca femeile care urmeaza un asemenea curs, pot aplica pentru un loc de munca pe post de infirmira in cadrul unui spital.

Femeile care isi doresc insa o cariera in acest domeniu de activitate trebuie sa fie constiente de faptul ca trebuie sa aiba o foarte mare rabdare cu pacientii, iar acestia odata ce inainteaza in varsta devin din ce in ce mai irascibili si mai neascultatori.

Anumiti pacienti nu reactioneaza foarte placut atunci cand infirmierele incearca sa ii ajute, sau atunci cand le duc dimineata micul dejun, si se comporta foarte nepoliticos, asa ca infirmierele trebuie sa aiba o foarte mare rabdare cu ei.

Ei bine, infirmirerele nu doar ca trebuie sa aiba rabdare in ceea ce priveste tratarea pacientilor si ajutorul oferit acestora, ci trebuie sa mai indeplineasca si alte sarcini cu succes.

Printre atributiile infirmierelor se numara: ridicarea si mutarea pacientilor, interventia in caz de urgenta, imbaierea si imbracarea pacientilor, ajutarea pacientilor sa foloseasca toaleta, menajul (spalarea hainelor, pregatirea mancarii si strangerea mesei) si nu in ultimul rand, deplasarea pacientilor la doctori pentru a fi consultati.

O infirmieara va trebui sa invete si cum sa acorde primul ajutor in cazul in care va fi nevoie vreodata sa faca acest lucru, iar pentru asta va trebui sa participe la un curs de prim ajutor, un curs organizat de catre Crucea Rosie.

Tinand cont de toate atributiile pe care le au infirmierele, acestea vor trebui sa aiba mereu o atitudine pozitiva, vor trebui sa fie intelegatoare cu pacientii, vor trebui sa fie responsabile, si vor trebui sa isi dea tot interesul pentru a ajuta pacientii.

Asadar, acestea fiind spuse, a fi infirmiera pentru o femeie cu siguranta nu este usor, pentru ca are de indeplinit o multime de sarcini cu succes, si trebuie sa aiba o foarte mare rabdare cu pacientii, insa este o profesie placuta pentru ca infirmierele sunt cele care ajuta oamenii sa se recupereze.

Ei bine, exista insa si infirmiere care odata cu trecerea timpului nu mai sunt multumite de statutul pe care il au asa ca isi doresc sa devina asistente medicale, insa pentru asta vor trebui sa urmeze o scoala post liceala care va dura trei ani de zile.

0 Shares
You May Also Like