Cateva lucruri interesante despre yoga

Cateva lucruri interesante despre yoga

4 Shares
0
0
4

Unii considera yoga a fi o arta, in timp ce altii considera yoga a fi o disciplina care trebuie invatata neaparat, insa trebuie sa mentionam faptul ca yoga reprezinta o practica Indiana straveche, care se caracterizeaza prin meditatie si prin exercitiu fizic. Scopurile sale sunt acelea de a imbunatati flexibilitatea organismului, de a reduce stresul in mod semnificativ, dar si de a ameliora starea de sanatate.

In limba sanscrita, vorbita de catre vechii indieni, yoga inseamna uniune, astfel ca acest fenomen se refera la uniunea dintre minte, spirit si corp, pentru ca acestea sa fie puse intr-un echilibru perfect, care poate sa creeze un singur element.

Persoanele care sunt curioase despre ceea ce inseamna sa practici yoga, pot incepe sa urmeze un curs yoga incepatori, iar asftfel vor putea ajunge si ele odata cu trecerea timpului la acel echilibru pe care l-am amintit anterior.

Si daca tot am adus in discutie faptul ca exista cursuri de yoga, chiar si cursuri de yoga pentru incepatori, trebuie mentionat faptul ca exista si mai multe tipuri de yoga, insa dintre acestea cele mai renumite sunt Hatha Yoga si Raja Yoga. Aceste doua tipuri de yoga sunt foarte diferite unul de celalalt.

Hatha yoga, care este si cel mai des practicat tip de yoga atat la noi in tara cat si in alte locuri, implica exersarea unui numar mai mare de pozitii de meditatie, in comparatie cu alte tipuri de yoga, care practica meditatie doar dintr-o singura pozitie.

Hatha yoga este considerata ca fiind una dintre cele mai moderne, daca nu chiar cea mai moderna variatie a tipului traditional de yoga, motiv pentru care se poate considera ca acest tip de yoga a devenit odata cu trecerea timpului, sinonimul termenului generic de yoga.

Cat despre utilizarea yoga, trebuie sa amintim faptul ca majoritatea celor care apeleaza la aceasta practica, initial opteaza pentru meditatie, insa odata cu trecerea timpului constata faptul ca practicand acest fenomen, starea organismului li s-a imbunatatit foarte mult.

Putem aminti iarasi faptul ca odata cu inceperea unui curs de yoga, flexibilitatea este una mult mai buna, stresurile psihice nu mai creaza un asa mare impact asupra persoanelor care practica yoga, iar anumite afectiuni cronice incep sa se amelioreze.

Odata cu trecerea timpului s-a constatat si faptul ca yoga a devenit o terapie alternativa  care poate sa completeze perfect medicina moderna, insa in fapt, yoga nu trebuie privita ca o terapie curatatoare si vindecatoare, ci doar ca un adjuvant.

Un alt amanunt foarte interesant, aste acela ca practicarea acestui fenomen nu are nici un fel de efect negativ pentru sanatate, si nici nu poate afecta corpul intr-un fel negativ, insa persoanele care intentioneaza sa practice yoga, ar cam trebui sa stie ca la fel ca si atunci cand practica orice alt sport, au nevoie de o perioada de incalzire de cateva minute, pentru a preveni anumite intinderi musculare, sau orice alte probleme de acest gen.

In cazul in care yoga este practicata alaturi de un profesionist, poate avea doar beneficii asupra intregului organism, si poate reprezenta cea mai buna solutie pentru a scapa de stresul cotidian.

4 Shares
You May Also Like