disneyland parc paris
disneyland parc paris

Parcul Disneyland – Paris

0 Shares
0
0
0
disneyland parc paris   Un omagiu adus marelui Walt Disney; un posibil raspuns la intrebarea unde se duc Mickey si Pluto cand se duc; o buna ocazie de a le arata copiilor nostri cine sunt predecesorii personajelor care ii incanta azi in filme precum Shrek sau Ice Age.
Cred ca intalnirea cu Parisul este formidabila la orice varsta. Miraculosul nu poate sa tina cont de ani. Varsta poate doar sa nuanteze experientele acumulate. Atatea cate sunt. Sa le dea o anumita consistenta, culori, sa te ajute sa deslusesti ce ti se intampla, sa descifrezi semne, sa pricepi ca nimic nu este, pana la urma, intamplator. Imaginatia, fantezia, visul sunt hrana realitatii, sunt insotitorii minunati care ne ajuta sa traim altfel. Oricum, mai liber si mai frumos. Povestile lumii sunt povestile fiecaruia dintre noi. Si, in acelasi timp, ceva din intamplarile noastre este strecurat in soapta, in curajul sau in zborul personajelor despre care ni s-a citit cand am fost mici, pe care le-am descoperit apoi singuri, fara intermediari si pe care am incercat sa le ducem in sufletul copiilor nostri.
Pentru ca suntem europeni, atunci trebuie sa stim ca undeva, aproape de noi, pe pamantul acesta, exista lumea povestilor. In toata splendoarea ei! Asa cum a inteles, a simtit si a desenat pentru noi Walt Disney. Taramul acesta este undeva foarte aproape de Paris, pe un domeniu imens, care acum optsprezece ani era pustiu.
Disneyland este o intindere uriasa, de fapt. Un domeniu splendid, facut in numai doi ani de mana unor oameni extraordinari. Dintr-un pustiu, dintr-un camp ca atatea, s-a nascut o suprafata dominata de supletea castelului Frumoasei din Padurea adormita, de lacuri, multe, artificiale, pe care te poti plimba cu un vapor adevarat, nu de jucarie, nu de butaforie, de mii de jocuri, de popasuri in mijlocul desenelor lui Disney, de parade, de magazine fel de fel, de dialoguri palpitante cu personajele atat de iubite, de sedinte foto cu ele, de hoteluri, de autobuze si microbuze care forfotesc de colo-colo, dupa un orar bine stabilit. Si respectat. Daca e frumos si nu bate vantul, te poti ridica deasupra acestui taram de vis cu un balon adevarat, exact ca in calatoriile descrise de Jules Verne.
Cine nu il cunoaste, pe Mickey Mouse, soricelul nazdravan, maestrul de ceremonii, gazda de la Disneyland, vedeta pe care o striga mii de copii de dimineata pana seara? Cine nu ar vrea, ma intreb, sa vada castelul Frumoasei din Padurea adormita, sa-l strabata cu propriii pasi tematori si, totusi, curiosi? Cine nu doreste sa o mangaie pe Alba ca Zapada cea frumoasa, delicata si buna? Sau pe Donald cel imbufnat? Cine nu ar vrea sa se intalneasca cu Mary Poppins si sa danseze cu ea in pasii pinguinilor? Sau sa zboare cu Peter Pan noaptea, deasupra orasului? Sa coboare dintre stele si sa se strecoare in camerele celor mici pe care sa-i incante cu una dintre cele mai minunate aventuri, sa-i pofteasca pe corabia capitanului Hook, sa se dueleze cu el, sa-l invinga, sa inteleaga ca, prin lupta, raul poate sa fie doborat? Un indemn, asadar, sa mai credem in curaj, in adevar, in bine. Tara lui Disney are mai multe teritorii, fiecare cu povesti si atractii diferite, incredibile. Cu pirati si comori stralucitoare zacand pe fundul marii, cu o casa, ai zice ca toate celelalte, numai ca acolo, dragii mei mici si mai mari, bantuie fantomele. Apar si dispar, lasand perdelele leganandu-se in urma lor.
Puteti sa zburati in spatiu sau sa vizitati submarinul Nautilus, sa incercati sa dezlegati misterele lui si pe cele ale Capitanului Nemo, sa vedeti, prin hublouri generoase, o caracatita enorma care isi danseaza tentaculele asteptandu-si prada. Sau puteti sa va bagati nasul prin hartile si prin calculele savante ale Capitanului Nemo, puteti sa coborati in sala masinilor, sa simtiti duduiala motoarelor prin aburi de carbuni si de vis. Lantul aventurilor este nesfarsit! Din labirintul lui Alice, pe urmele neascultatorului Pinocchio, pe urma, un zbor cu elefantelul simpatic Dumbo, apoi, la circ sau la oricare dintre zecile de spectacolele ce au loc peste tot in parc, de dimineata pana noaptea. Daca va luati o harta, va fi mai simplu si mai eficient. Ideea este ca nu trebuie pierdut timpul cu prostiile. Ar fi pacat… Cu harta in fata, va puteti organiza: Adventureland, Frontierland, Main Street.U.S.A., Discoveryland, Fantasyland. Fiecare teritoriu este magic. Nu ezitati sa-i dati roata cu un tren cochet, de altadata, care suiera si scoate aburi si isi anunta zgomotos sosirea si plecarea din fiecare gara. Faceti in asa fel incat pe la cinci dupa-amiaza sa fiti prezenti la Parada vedetelor, a povestilor, a personajelor. Va vor trece prin fata ochilor care alegorice care vor purta pentru dumneavoastra momente atat de cunoscute din povestile pe care le iubim.
disneyland paris  mickey mouse , donald Personaje desprinse din desene vor dansa pe ritmuri ce le cunoasteti si, acum, le veti fredona intr-un cor de zeci de mii de copii si oameni mari care se bucura. Adevarat, din tot sufletul si cu tot sufletul. Cautati sa terminati iute vata de zahar ca sa nu va lipiti de cineva necunoscut. Cu batul ivit, nu va rusinati si dirijati trecerea visului, a fictiunii, pe taramul realitatii. Si inca ceva. Foarte, foarte important. Muzica pe care o veti auzi la Disneyland este compusa, orchestrata, aranjata, montata de un muzician roman, un compozitor plecat din tara inainte 1989: Vasile Sirli. In iarna aceasta va deveni… major. Va implini optsprezece ani de cand este director muzical pentru Disneyland. De cand se ocupa atent de fascinatia sunetelor, a cantecelor, a muzicilor fel de fel, inregistrate in cele importante studiouri din lume, cu orchestre simfonice celebre. Si nu numai. Inainte de a pleca, a lucrat in tara cu cei mai mari regizori de teatru si film. A compus muzica pe care am ascultat-o in interpretarea extraordinara a formatiei Song, a condus casa de discuri Electrecord. O mare personalitate, un suflet nobil si generos, de o delicatete rara. De ceva vreme, de dupa 1990, face parte din echipa de artisti colaboratori ai regizorului Silviu Purcarete, pentru ale carui spectacole compune o muzica divina.
Parcul de distractie Disneyland Paris s-a deschis in 1992 si a fost primul parc Disney din Europa. Acesta se afla in suburbia Parisului, Marne-la-Vallee.
Disneyland este impartit in doua parcuri tematice:Regatul Magic Disneyland si Noile Studiouri Disney.
Parcurile tematice Disney sunt faimoase pentru ‘Audio-Animatronics’, atentia pentru detaliu, orientarea spre servicii, aglomeratie si preturi ridicate. Intentia este de a crea o copie fidela a magiei lumii Disney – toti angajatii sunt deghizati in personajele de desene animate, curatenia este desavarsita si toate mecanismele functioneaza perfect.
Personajele sunt unice si nu veti intalni doua persoane deghizate la fel. Pe langa magazinele cu marfuri specifice, pe care le veti vedea la fiecare colt, multe distractii sunt “sponsorizate” de mari corporatii.
Un tinut magic unde dorintele pe care ti le pui cand vezi o stea cazatoare se indeplinesc, unde visele devin realitate, unde eroii si eroinele lui Walter Disney prind viata intr-o poveste fara sfarsit.
In Disneyland a fost construit un sistem de programari pentru atractiile principale, numit FastPass (disponibil in oricare dintre cele 4 lumi). Trebuie doar sa ajungeti la atractia pe care doriti sa o vizitati si, pe baza biletului de intrare, sa va programati vizita. Veti primi un tichet pe care este marcat un interval de timp – perioada in care trebuie sa va intoarceti, pentru a putea beneficia de avantajele FastPass. Nu veti mai pierde timpul stand la cozi interminabile (care pot ajunge chiar si la ore intregi) si veti putea incerca alte locuri pana la momentul programat. Ce trebuie sa mai stiti insa este ca nu puteti sa luati 2 FastPassuri in acelasi timp. Cel de-al 2lea FastPass trebuie luat dupa ce cel dintai expira, adica dupa ora la care ati fost programat la atractie.
Cinci tinuturi de poveste ii asteapta deopotriva pe cei mici si mari:

Main Street USA
Fantasyland
Frontierland
Adventureland
Discoveryland

Mainstreet USA va intampina cu farmecul si calda ospitalitate a unui mic oras American din anii 1900. Ridicati vechile storuri victoriene, plimbati-va cu o masina trasa de cai, racoriti-va la magazinul de inghetata Gibson Girl Ice Cream Parlour. Exact ca in vremurile copilariei lui Walt Disney.
Fantasyland este cel mai fericit tinut al parcului, unde personajele din povestile ce l-au inspirit pe Walt Disney prin viata: Peter Pan, capitanul Hook, labirintul lui Alice din Tara Minunilor, castelul Frumoasei din Padurea Adormita, cupele gigantice de ceai ale lui Mad Hutter, Dumbo, elefantul zburator sau Pinnochio sunt doar cateva surprize de neuitat.
Este trasatura dominanta a parcului. Alaturi de intrare se afla Pestera Dragonului, unde veti avedea dragonul adormit, cea mai buna masinarie Audio-Animatronic din Disneyland.
Frontierland reconstituie atmosfera Vestului salbatic. Aici puteti calatori cu piroga sau cu trenul in cautarea aurului, stabatand Big Thunder Mountain, puteti canta in satul indian al lui Pocahontas sau sa va incercati dexteritatea de tragator cu arcul in Rustler Roundup Shootin’ Gallery.
Pasesti inauntru si brusc te-ai intors in timp, nimic nu mai seamana cu timpurile noastre, totul este western, de la casute si restaurante pana la – n-o sa credeti – relief.
Puteti sa faceti o calatorie pe Raurile Vestului Salbatic, puteti sa porniti in cautarea aurului din Big Thunder Mountain sau in cautare de fantome in Phantom Manor. Skillurile de mare tragator la tinta va pot fi exersate in Rustler Roundup Shooting Gallery, dar va rog, aruncati-va armele si pregatiti-va sa fumati pipa pacii cu indienii din Pocahontas Indian Village.
Frontierland s-a format in jurul unei povesti privind orasul Thunder Mesa, fondat de Henry Ravenswood pentru a sustine cautatorii de aur in Big Thunder Mountain. Povestea sta de asemenea la baza unora dintre atractiile din parc, cum este de exemplu Phantom Manor.
Adventureland a fost creat pentru iubitorii de aventura. Calatoriti prin tinutul lui Indiana Jones, dar aveti grija sa va feriti de sagetile otravite si de mumiile ce va ameninta la tot pasul, urcati pe corabia piratilor pentru a ajunge pe Insula Aventurilor sau pe Insula lui Robinson.
Discoveryland va ofera o adevarata calatorie prin spatiu si timp. Infruntati extraterestrii, plecati intr-o calatorie intergalactica cu nava spatiala Starspeeder 3000 sau lasati-va micsorati de profesorul Szalinski.

Walt Disney’s Studios Park

Chiar langa Disneyland Park descoperiti lumea magica a cinematografului si televiziunii in Walt Disney’s Studios Park, impartit, la randul lui, in 4 zone de atractie:

Toon Studio – istoria si secretele animatiei lui Walt Disney prezentate pe intelesul copiilor.
Backlot – recomandat copiilor mai mari, adolescentilor si adultilor – aici puteti viziona filme cu cele mai spectaculoase cascadorii, cat si spectacole live cu demonstratii ale unor renumiti cascadori profesionisti.
Disney Studio 1 – reproduce fidel studioul Walt Disney din Holywood; copiii se vor simti mici staruri in luminile reflectoarelor.
Production Courtyard – o incursiune unica cu roller coaster-ul in lumea productiei de film; aici se afla reprodus The Holywood Tower Hotel, unde veti descoperi misterele disparitiilor din anul 1939, intrand cu adevarat in zona crepusculara. Copiii pot experimenta asa-numita “real-time animation”, celebrul personaj animat Stitch interactionand cu ei si raspunzandu-le la intrebari.
Pretutindeni in Disneyland copiii vor fi intampinati de mascote ale unor celebre personaje din desene animate si basme. De asemenea, exista restaurante unde cei mici vor lua masa in compania eroilor care le incanta copilaria: Cenusareasa, Printul si Printesa la Auberge de Cendrillon, personajele din desenele animate clasice ale lui Walt Disney la The Lucky Nugget Saloon, Plaza Gardens Restaurant, Mickey Mouse la Café Mickey.

Spectacole si parade

Nenumarate spectacole de muzica, dans, teatru pentru copii, teatru de papusi, dintre care va recomadam:

Legenda Regelui Leu – spectacol de teatru care reconstituie renumita poveste a filmului de animatie
Candlecelebration – un spectacol magic in timpul caruia Mickey Mouse si prietenii sai vor aprinde luminile in castelul Frumoasei din Padurea Adormita
The Tarzan Encounter – aventurile in jungle ale lui Jane si Tarzan
Disney Music Magic Days – spectacole oferite de artisti amatori din intreaga lume; si grupul vostru se poate inscrie pentru urmatoarele categorii: instrumente, cor, dans, fanfare.

Program de vizitare: zilnic 10 am – 20 pm

Tarife:


1 Day/1 Park: valabil pentru unul din cele 2 parcuri, la alegere. Puteti intra si iesi de cate ori doriti. Acces gratuit la locurile de distractie, spectacole si parade, cu exceptia a Shooting Galery si Video Games Arcade)
– adulti: 49 euro
– copii 3-11 ani: 41 euro

2 Day/2 Park: valabil 2 zile pentru ambele parcuri. Puteti intra si iesi de cate ori doriti. Acces gratuit la locurile de distractie, spectacole si parade, cu exceptia a Shooting Galery si Video Games Arcade). Cele 2 zile nu trebuie sa fie consecutive.
– adulti: 108 euro
– copii 3-11 ani: 92 euro

3 Day/2 Park: valabil 3 zile pentru ambele parcuri. Puteti intra si iesi de cate ori doriti. Acces gratuit la locurile de distractie, spectacole si parade, cu exceptia a Shooting Galery si Video Games Arcade). Cele 3 zile nu trebuie sa fie consecutive.
– adulti: 134 euro
– copii 3-11 ani: 114 euro

Sursa: www.dreamdestinations.ro

0 Shares
You May Also Like
port-aventura-spania4

Port Aventura- Spania

In putine locuri din lume puteti trai o aventura asemanatoare si experimenta emotii de intensitatea celor pe care…